×

Cartea mare în Poker

Font Size
A A A

Cartea mare este cea mai slabă mână din jocul de poker. Acesta înseamnă că un jucător nu are nicio pereche sau orice altă mână importantă din acest joc – doar o carte mare.

De altfel, denumirea acestei mâini ar trebuie să fie suficientă pentru a vă face o idee despre ce înseamnă. Cu toate acestea, subliniem că aceasta este cea mai slabă mână posibilă în Texas Holdem.

Astfel, dacă ai în mână două carți ca acestea K♣10♠ și jos vor fi următoarele cinci cărți 874J♣2♣, atunci datorită “Marelui Popă” vei putea câștiga mâna. Asta în cazul în care niciun jucător nu face vreo pereche sau vreo altă mână din jocul de poker.

Chiar și în cazul acestei mâini când nu vorbim despre nicio pereche, este important să ținem cont de faptul că mâinile sunt clasificate în funcție de valoarea celei mai mari mâini. Astfel că, o damă va fi mai importantă decât un valet sau un zece.

Ca în cazul multor altor mâini din jocul Hold’em, poți juca folosind doar cărțile de jos. Astfel, dacă cele cinci cărți de jos sunt A♣6510♠7, iar tu ai în mână 3♠2♠. Atunci cărțile tale, fiind mai mici decât cele de jos, vei folosi doar aceste cărți.

Atunci când mai mulți jucători sunt în aceeași situație, atunci aceștia vor fi clasificați în funcție de valoarea celei mai mari cărți. Prin urmare, cea mai mare carte posibilă este asul, apoi popa, apoi dama și tot așa.

Există, de asemenea, posibilitatea să se ia în considerare următoarea carte, atunci când doi jucători au aceeași cea mai mare carte. Însă, vom discuta despre această situație în continuare.

CÂT DE VALOROASĂ ESTE O CARTE MARE?

Din toate cele 52 de cărți de joc, există 1,302,540 de posibilități de a face această mână și 1,277 modalități pentru a clasifica o astfel de mână. Orice astfel de mână va fi clasificată în primul rând în funcție de valoarea celei mai mari cărți, apoi de următoarea carte ca valoare și tot așa.

Pentru a înțelege mai bine această carte, mai jos câteva exemple:

A♠K♣Q108♠
K♠QJ♣96
A♠KQ♣J16
A♠K♣Q109♠
KQ♣109♣5

Poți spune care este mâna mai mare dintre cele cinci de mai sus? Ține cont de faptul că ordinea cărților este irelevantă. Și că acestea trebuie clasificate în funcție de valoarea celei mai mari cărți, apoi în funcție de următoarea ca valoare și tot așa.

POATE FI BĂTUTĂ O CARTE MARE?

Cartea mare este a noua mână în jocul de poker, fiind ultima ca valoarea dintre acestea. O pereche este prima mână mai mare decât ea, iar cea mai mare valoare a acesteia este perechea de ași.

Prin urmare, având în vedere că nu există nicio mână mai slabă în jocul de poker, foarte rar poți câștiga cu ea, asta doar dacă nu ești vreun mare maestru al unui bluff.

CARE ESTE POSIBILITATEA SĂ FACI O CARTE MARE?

Pentru a vedea cât de posibilă este această mână, am analizat probabilitățile pe care le aveți în cele două jocuri Hold’em și Pot Limit Omaha, în toate fazele lor: preflop, flop, turn și river.

Probabilități Hold’em
Pre-flop: 50.12% (bazat pe 5 cărți trase în mod aleatoriu din cele 52 din pachet)
Flop: 67.70% (pornind de la două cărți non-pereche, non-suită și nici nu sunt
de aceeași culoare)
Turn: 87.23% (pornind de la două cărți non-pereche, non-suită și nici nu sunt
de aceeași culoare)
River: 86.96% (pornind de la două cărți non-pereche, non-suită și nici nu sunt
de aceeași culoare)
Probabilități Pot Limit Omaha
Pre-flop: 50.12% (bazat pe 5 cărți trase în mod aleatoriu din cele 52 din pachet)
Flop: 31.08% (pornind de la două cărți non-pereche, non-suită și nici nu sunt
de aceeași culoare)
Turn: 73.33% (pornind de la două cărți non-pereche, non-suită și nici nu sunt
de aceeași culoare)
River: 72.73% (pornind de la două cărți non-pereche, non-suită și nici nu sunt
de aceeași culoare)

Acum că ai învățat toate mâinile din jocul de poker, este timpul să te așezi la masă. Mult noroc!

EGR logo EGR logo PokerListing logo BestBeginnerlogo iga logo
 
Dinamo Bucarest Partnership Logo
 

Copyright © 2023. 888 Romania Limited, cu număr înregistrare 112541 și cod fiscal 35108618, o subsidiară a 888 Holdings PLC

888 Romania Limited este o companie înregistrată în Malta, cu adresa la et. 7, Tagliaferro Business Centre, 14, High Street, Sliema SLM 1549, Malta.

Vă rugăm să contactați echipa noastră de Suport Clienți pentru orice întrebare la email: suport@888.ro, sau la telefon +44-203-478-1907.

Dreptul de a furniza jocuri de noroc la distanță în România a fost acordat 888 Romania Limited în temeiul Licenței nr. L1160654W000324 emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (http://onjn.gov.ro/) (valabilă în perioada 1 septembrie 2016 – 31 august 2026) și în temeiul autorizației de exploatare a jocurilor de noroc acordată prin Decizia nr. 1635/13.08.2020.

Jocurile de noroc sunt interzise minorilor și pot genera dependență. Jucați responsabil.