Pokerul este unul dintre cele mai complexe jocuri de cazino. Necesită cunoștințe temeinice, dar și abilități care pot fi dezvoltate prin antrenament și practică. Printre factorii care influențează decisiv modul de a juca poker se numără controlul limbajului propriului corp, dar mai ales descifrarea limbajului corporal al adversarilor.
Limbajul corpurilor este extrem de important în orice comunicare față în față deoarece punctează sau modifică sensul afirmațiilor. Tonul și volumul vocii, postura, expresiile faciale, mișcările și gesturile pot fi tot atâtea surse de informații despre starea și dispoziția subiectului în cauză.
Așa cum menționam, comunicarea non-verbală funcționează în ambele direcții. De aceea, jucătorii de poker trebuie să învețe să-și controleze limbajul corporal, ba mai mult, prin antrenament, pot manipula informațiile pe care le furnizează oponenților.
De asemenea, ei trebuie să acorde o mare atenție modului în care adversarii se manifestă la masa de joc. În lumea pokerului, semnele, ticurile și, în general, limbajul non-conștient, sunt numite „tells”. Jucătorii profesioniști au devenit adevărați maeștri în a manipula informațiile primite și transmise prin limbajul corpului la poker.
Ochii spun totul
Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Cu siguranță, ai observat că foarte mulți jucători de poker poartă ochelari de soare pentru a-și ascunde privirea. Într-adevăr, ochii furnizează cea mai mare cantitate de informații despre un om. Este greu ca, atunci când ești în contact vizual cu cineva, să îți poți controla foarte bine reacțiile. Privindu-l drept în ochi, întreabă-l pe unul dintre oponenții tăi dacă deține o mână foarte puternică și urmărește-i reacțiile. În cele mai multe cazuri, îți vei face o idee destul veridică despre tăria mâinii lui.
Uneori, pupilele unui adversar se dilată. De cele mai multe ori acest lucru denotă teamă. Doar observându-l atent pe parcursul jocului îți poți face o idee dacă se gândește la o cacealma sau chiar are o mână foarte puternică.
Indicii puternice poate să furnizeze și direcția privirii. Cu o analiză atentă, aruncarea rapidă a privirii în anumite direcții poate să capete un sens. Spre exemplu, un jucător care se uită rapid la jetoanele sale, iar apoi privește în altă parte, în cele mai multe cazuri își dorește un bet. O privire rapidă asupra propriilor cărți atunci când flopul conține 3 cărți de aceeași culoare, în cele mai multe cazuri indică faptul că jucătorul nu a completat culoarea. În același timp, cel mai probabil, cartea de culoarea respectivă deținută este una mică, deoarece culoarea cărților mari este reținută.
Să presupunem că adversarul din rundă, după ce apare turn-ul, aruncă imediat o privire spre stiva noastră de jetoane. Putem presupune că a prins o mână puternică, dar nu avem această certitudine. El poate privi oriunde la întâmplare sau poate să îți caute privirea. Urmărindu-l cu atenție, după mai multe mâini vei putea asocia comportamentul său cu o informație precisă.
Cum ne poate trăda gura și vocea
Pentru unii dintre jucătorii de poker, gura adversarilor este cel mai bun spion sub acoperire. Cei mai mulți dintre noi dezvoltăm inconștient ticuri pe care în mod frecvent le exprimăm prin mișcări involuntare ale gurii. Un observator atent va putea face corelații între momentele în care apar acestea și puterea mâinii deținute de jucătorul respectiv.
Un alt gest pe care îl facem inconștient este acela de a strânge gura. Buzele, care în stare relaxată sunt rotunde și pline, se subțiază și se strâng. Cel mai probabil, acest lucru se întâmplă atunci când adversarul deține o mână de putere medie și nu știe cum să acționeze. Pentru tine această înformație ar putea fi neprețuită.
La rândul ei, vocea poate să spună multe despre starea de spirit a oponenților. Schimbările bruște de ton sau trecerea de la vorbăraie la tăcere pot fi indicii importante pentru cei care analizează detaliile. Poate, de aceea, este recomandat să interacționăm verbal cât mai puțin, deoarece „jocul de vorbire” ne poate trăda.
Mâinile spun întotdeauna mai multe decât ne dorim
În multe cazuri starea de spirit poate fi exteriorizată prin mișcarea mâinilor. Atingerea degetelor arată nerăbdarea și, în unele cazuri, nervozitatea. Cei care doresc să emane autoritate și control își vor ține vârfurile degetelor lipite cu palmele depărtate. Prinderea capului în mâini poate sugera oboseala sau plictiseala, tragerea de urechi arată indecizia, iar gesticularea cu palmele deschise în sus arată încrederea pe care o ai în posibilitățile tale.
Principala acțiune la masa de poker este manevrarea jetoanelor. Starea de spirit îl determină pe jucător să manevreze jetoanele într-un anumit mod. O mișcare agresivă de plasare a jetoanelor poate fi o încercare de intimidare sau una de a masca o carte foarte bună. Comportamentul anterior al jucătorului respectiv te poate ajuta să identifici situația reală.
Informații despre mâna adversarului îți poate da și modul în care își verifică mâna. Frecvența cu care acesta își vizualizează cărțile sau înălțimea până la care le ridică pot indica anumite automatisme. Identificare lor îți poate aduce un avantaj consistent la masă.
Sunetul jetoanelor manevrate de jucători constituie de multe ori fundalul acțiunii la masă. Ce se întâmplă atunci când jucătorul se oprește brusc din „joacă” la vederea river-ului? La prima vedere nimic, dar, dacă acest lucru se repetă într-o situație identică (spre exemplu, când completează o mână puternică), vei ști cum să acționezi în runda respectivă.
Limbajul corpului la poker
În cartea sa Caro's Book of Tells: The Body Language of Poker, Mike Caro afirma:
„Un jucător câștigă un avantaj dacă observă și înțelege semnificația tell-ului altui jucător, în special dacă tell-ul de poker este inconștient și de încredere. Uneori un jucător poate chiar falsifica un tell, sperând să-și inducă adversarii să emită judecăți slabe ca răspuns la semne false. La urma urmei, pokerul este un joc de înșelăciune”.
Cel care deține controlul în acest „joc” al atenției și al detaliilor va controla masa de poker. Limbajul corpului la poker este la fel de sugestiv ca și comunicarea verbală. Tot ce trebuie să faci este să studiezi cu atenție comportamentul adversarilor. Starea de spirit a adversarului poate fi exploatată în folosul tău. Un jucător tiltat va avea mereu tendința să apeleze la „bluff” sau să parieze exagerat atunci când prinde o mână bună.
Schimbările evidente de comportament ale oponenților de la masă pot avea o anumită semnificație pe care trebuie doar să o asociezi cu o acțiune din timpul jocului.
Alte informații despre limbajul corpului la poker
Mulți jucători profesioniști de poker au împărtășit experiențele lor de la mesele de joc. Spre exemplu, în cartea sa Reading Poker Tells, Zach Elwood afirmă că cei mai mulți jucători au tendința de a plasa mai repede un pariu 3-bet sau „continuation bet” atunci când dețin o mână slabă. Tot el sugerează că un jucător care își privește cărțile, iar apoi abordează o mină absentă, în cele mai multe cazuri deține o mână foarte bună.
Conform observațiilor sale, un pariu nehotărât ascunde în cele mai multe cazuri o mână puternică, în timp ce tendința unui jucător de a-și atinge jetoanele atunci când adversarul său este la rând, dezvăluie în cele mai multe cazuri o mână mai curând slabă, dar la care nu este foarte hotărât să renunțe.
Sunt și alte interpretări ale limbajului corporal la poker:
- Jucătorii care își aranjează cu mare grijă jetoanele pariază rar și cu teama de a nu pierde. Ei vor apela foarte rar la cacealma.
- Jucătorul care reacționează negativ la vederea river-ului, în cele mai multe cazuri completează o mână foarte puternică.
- Un jucător foarte vorbăreț în timpul împărțirii cărților are, cel mai probabil, o mână bună.
- Cei care vorbesc despre cărțile lor, în cele mai multe cazuri vor spune adevărul.
- Atunci când un jucător pariază dezordonat, după care aranjează jetoanele, cel mai probabil încearcă un bluff.
- Jucătorii care după distribuirea flopului își privesc jetoanele au, în cele mai mule cazuri, o mână bună.
- Jucătorii care par mai nervoși când pariază au mâini puternice.
Concluzii
Să înțelegi limbajul corpului la poker presupune mult exercițiu și atenție distributivă. Trebuie să fii atent la cei care au puterea de a-și controla limbajul corporal, deoarece, din vânător vei deveni vânat. La rândul tău, poți să înveți să transmiți semnale derutante pentru a te proteja. Studierea adversarului nu trebuie să treacă în plan secund principalele acțiuni ale strategiei de poker, modelele de pariere și stilul de joc. În cele din urmă, acestea vor face diferența.